o cai copite cai copite cai

Am vãzut mai demult un film în care Robert de Niro juca rolul unui fotograf; el era fotograf într-o secţie de poliţie, ziua fotografia cadavre şi dimineaţa devreme fãcea fotografii adevãrate. Povestea este cum într-o dimineaţă pustie (se zice cã nu e oraş mai pustiu ca NY la 4 am), a vãzut apãrând în capãtul unei strãzi din alea lungi de NY un cal alb. Do you realize, what a moment. Ce subiect, ireal şi nemaivãzut în lumina magicã a dimineţii.

Anyway de când ne-am pus net nu prea mã mai uit la filme…nu mai am timp.

În oraşul nostru vezi mai mereu cai. Sunt fiinţe care-şi câştigã greu dreptul de a exista. Tre’ sã poarte potcoave, hamuri, ochelari care nu-s nici de soare nici de firmã şi o cãruţã cu vârf în spinare. Am vãzut unul mic sãracul şi în spate avea remorca cu lemne peste care şedeau 7-8 mari bãrbaţi musculoşi şi virili, dintre care unul posesor de biciuşcã şi de vocabular adecvat. Şi calul trebuia sã tragã. La o intersecţie ce urcã dealul, alt nãpãstuit cãzuse pe-o parte, rãsucit în hamuri şi un grup de experţi îşi dãdea cu pãrerea pe lângã viaţa lui, în timp ce ãl de l-a fãcut soarta stãpân şi nu cal se scãrpina în chelie înjurând; calul - of course, my horse. Faptul cã totul se petrecea lãngã crâşma sordidã Zaraza nu cred cã are vreo relevanţã . Nu pentru cal.

Am vãzut un cal cu coastele ieşite aproape prin piele întins pe malul apei, încercând cu o disperatã urmã de demnitate sã-şi ţinã capul drept; era în apropiere de palatul ţigãnesc. Nu ştiu dacã era doar foarte obosit sau…cred cã murea. Şi era primãvarã şi iarba verde…

Am vãzut un cal însoţit de prietenul lui, Câinele (despre el, dacã ziua o sã se facã de 27 de ore , poate în alt post) pãscând din tomberon; pardon - pubela ecologicã. Asta era iarna; tocma se topise zãpada şi era frig şi cenuşiu între betoane. Sunt şi cai care pasc între blocuri, la marginea oraşului. În general, sunt peste tot, şi-şi fac simţitã prezenţa lãsând în urmã grãmãjoare ecologice şi mirositoare pe asfalt, printre matizuri, vw şi alte kitsch-uri lucioase şi foarte utile .(wtf , aş vrea şi eu una din aia:D:D)

Am vãzut şi cai fericiţi, acum o sãptãmânã, pe o pajişte verde, pe malul unei gârle, la malul unei pãdurici, la o sutã de metri distanţã de ultimele case. Erau ei împiedicaţi de picioarele din faţã – ceea ce le fãcea de râs elanurile amoroase dar erau doar ei, ierburile, cerul albastru sclipitor şi vânticelul cald ca rãsuflarea mânzului de o zi. Era şi mânzul acolo, sugea de la maică-sa, iar ea a semnalizat fornãind când m-am apropiat. I-am lãudat progenitura şi am rugat-o sã mã lase sã-i fac o pozã, învârtindu-mã şi vorbind în jurul ei.

Ar fi multe de schimbat în oraşul meu: mizeria, mizeria din ghetouri, mizeria din cartierele mãrginaşe şi sãrace, mizeria cu ştaif şi sclipici din blocurile cu interfon, termopane şi tencuialã scorojitã şi conducte de evacuare sparte în subsol, mizeria animalelor din grãdina zoologicã (alt post, altãdatã), mizeria moralã, cu miros de crâşmã, manele, genitale în loc de semne de punctuaţie şi bãtaie ruptã din rai…stau şi mã gândesc la cât de multe lucruri ar fi bine sã se schimbe în oraşul meu.

Oricât de multe ar fi sã treacã şi sã vinã aş vrea ca în oraşul meu sã fie şi cai

Sã se iveascã ici-colo pe strãzi, la ceasurile magice ale zilei

Sã fornãie scurt, a avertizare şi sã arate mulţumiţi

.