Cad fără grabă fulgi mari şi lipicioşi. Ziua doarme ceţos.
Pufogu’ s-a cuibărit pe un teanc de rufe călcate, mirosind apetisant a balsam italienesc şi ţese vise (“Eu nu dorm, messieurs, eu visez” – Ludovic al n-şpelea). Ducesa a făcut o vizită asparagusului (un asparagus e alcătuit din multe cozi verzi şi ţepoase ; pisica se ascunde şi trebuie determinată să iasă la lumină), apoi a alergat printre picioarele scaunului şi a reuşit într-un final să-şi prindă coada. Pisicuţa s-a refugiat pe hol, la întuneric, şi-a strâns dungile fumurii într-un ghem aspru de lână şi pretinde că e modelul după care a fost construit Sfinxul. Tărzănel a sărit în braţele mele, mi-a mărturisit că e fascinat de cursorul care ţopăie pe ecran, a încercat să-l prindă, a declanşat o serie de comenzi despre care habar nu aveam că există ; da, poziţia perfectă din care poţi captura un cursor este din « stând » pe tastatură. Apoi mi s-a cuibărit pe genunchi, sforăind recunoscător.
Timpul probabil : Rafale de zapada izolate. Nori trecatori. Rece.
