duminică, octombrie 19

ÎNVĂŢ



Învăţ despre frunze că foşnesc sub lăbuţe; despre iarbă ca face umbră în care poţi să te ascunzi; despre soare ca-mi încălzeşte blana; despre vânt că miaună ciudat printre crengi; despre lăstarii viei în care mă pierd ca într-un labirint sau pe care alunec la vale ca în montaigne-russe; despre căţei că sunt ori prea prietenoşi şi te împung cu botul, te dau de-a dura şi-ţi umplu blăniţa de bale, ori că sunt răi şi isterici şi-ţi strigă cuvinte urâte chiar de la zece metri distanţă. Învăţ să alung furnici şi să vânez şoareci invizibili. Nu ştiu că vine toamna şi frigul şi că voi alerga printre stropii de ploaie, scuturând delicat lăbuţele când voi întâlni o băltoacă (dar ce e aceea băltoacă nu ştiu încă ). Nu ştiu nici că voi pleca în curând într-o călătorie lungă, unde nişte oameni mici mă vor mângâia şi-mi vor da nume iar alţi oameni mari îmi vor pune într-un castron lăptic sau crănţănele. Toate astea sunt departe deocamdată. Acum învăţ.>