O FIINŢĂ CIUDĂŢICĂ

A apărut în curtea din spatele casei, după trei zile de ploaie rece şi vânt câinos. Mai întâi a apărut miorlăitul şi apoi pisica. Era udă, tărcată şi cu burta mare. Şi semăna îngrozitor cu un pisic pe care îl pierdusem nu de mult. Aşa că deşi credeam că ne sunt de-ajuns cei doi motani , a rămas şi ea. S-a dovedit că burta nu adăpostea pisoi, că avea codiţa ruptă şi şalele diforme şi că era singura pisică din lume căreia nu-i plăcea să fie alintată. În schimb s-a împrietenit cu Ţuţi, căţeluşa.

După luni de zile în care burta ei mare a adăpostit doar pisoi imaginari, Pisicuţa a început să strige motanii. Miorlăitul ei semăna aşa de mult a lătrat, că prima dată când am auzit-o ne-am speriat. Apoi am râs, întrebându-ne care motan îi va mai răspunde dacă se va auzi chemat în felul ăsta.

Apoi Pisicuţa a început să viseze. Era vară şi ea stătea pe casă, sprijinită de horn cu toate lăbuţele, ca să nu se dea de-a rostogolul ca o minge. Dormea mai mereu şi visa lăbuţe moi, mustăţi, boticuri şi sfârâit subţirel. Şi din visele ei aburite la soarele verii, purtate pe lăbuţe subţiri şi strâmbe au apărut un birmanez alb cu ochi albaştri fremeni şi două pantere negre în miniatură. Apoi, când aceştia au crescut şi s-au împrăştiat în lume, a ivit încă doi birmanezi cu ochi nemaipomenit de albaştri şi o liotă de pisoi tărcaţi. Pe toţi i-a ascuns în pod, să nu-i mai miroase câinii şi să nu mai plece în lume

Acum au plecat toţi puii , cu lăbuţele, mustăţile şi sfârâitul lor subţire. Pisicuţa se joacă din nou cu Ţuţi dar nu mai cheamă motanii(Oamenii au pastile pentru tot felul de lucruri în lumea asta, în afară de fericire). .În schimb a devenit stăpâna absolută a unui regat de iarbă. Când motanii se iau la bătaie, ea aleargă pe labele ei subţirele şi strâmbe şi-i desparte, strigându-le cuvinte de ocară. Apoi se aşează pe trepte şi priveşte cum trece lumea.