M-am săturat

…de istericale româneşti.

De genitale şi perversităţi exhibate de unul singur, în intimitatea ceţii virtuale.

De femele care au obsesia atotputerniciei organului, pe care-l bagă şi-l scot deşi / sau poate tocmai pentru că / nu-l au.

De femele care comentează în dulcele stil masculin pe nefericitele cu care sunt silite să împartă sororitatea sexului (da, mă tem că exprimarea e puţin pe-alături dar suntem în virtual fog so wtf).

De istericale masculine împănate cu aere de intelectualitate dar care pot fi rezumate la: act sexual, respingere socială, viol sau omor cu perversiuni şi satisfacţie lubrică.

De satisfacţia secretă de a pretinde că eşti open minded şi de o sinceritate clară şi tăioasă când, de fapt, ai răutatea poliţaiului care bagă bocancul în gură.

De pretenţia de a civiliza biata ţărişoară cu sânge de câine vagabond, care câine e expresia arhetipală a mizeriei româneşti. S-ar părea că pe ici, pe acolo s-a înţeles că e incorect şi înjositor să te iei de minorităţi (ţigani, evrei, polonezi, blonde etc.) da’ cu câinii îţi merge încă.

De spumele la gură care-mi bălesc ecranul când vine vorba de religie. Fraţilor, copiii mei, dragilor…e inutil şi, din nou, înjositor să înjuraţi cu atâta patimă religia, fucţionarii săi şi adepţii. Dacă am ales să cred în Divinitate,atunci subiectul e sensibil sufletului meu ca o rană dezgolită şi mă doare să citesc aceste atacuri. Dacă nu cred, puţin probabil să mă alătur Revoluţiei Mondiale Ateiste Contra Conspiraţiei Mondiale A Popilor Care Sug Sângele Boborului. Deci sunteţi pe de lături în ambele cazuri. Înclin să cred, acum că veni vorba, că aveţi exces de hormoni sau cine ştie ce alt dezechilibru chimic şi daţi şi voi acolo unde ştiţi că doare mai tare. Ca mitocanul din fundu mahalalei.

M-am săturat de pulsiunile mele idioate care mă trimit să citesc texte aşa-zis temperamentale, profund egoiste şi de o răutate meschină.

This used to be my happy place.

Whiskers on kittens, brown packages, supercalifragilistic, everybody wants to be a cat, chocolate chips cookies.

De ce îl deschid unei astfel de lumi? Ce iluzie că a încerca să fii pozitiv ar fi o diferenţă…

Nea Costică se supără

...dacă-i spui că-i ceva în neregulă în ograda lui. Nea Costică e o persoană cât se poate de reală şi nu diferă prea mult de restul de vasluieni locuitori la casă pe pământ. Btw şi cei de la bloc se supără dar în alte coordonate care nu privesc textul de faţă.

Nea Costică ţine unu-doi câini ; în lanţ, ca tot românu, să nu i se c...prin toată curtea. Să nu-i strice roşiile, că fără roşii e ruşine să stai la casă. Câinele se ţine în lanţ de juma de metru, se duce la plimbare juma de oră pe săptămână (nea Costică e generos, alt vecin, vasluian din naştere, a băgat un căţel în lanţ şi s-a preocupat doar să-i lărgească zgarda). Câinele este dispreţuit, lăsat să latre de urât şi bătut când ai istericale pe fond de alcool.

Da...nu poţi să-i spui : « dragă, nenoroceşti frumuseţe de câine, are şi el un suflet, poate fi dresat să se poarte bine, să nu-l mai chinui în lanţ, civilizat etc. » Ba da, cineva a putut, vedeţi că ştiţi, a vorbit ca de la om la om. Şi ce credeţi că s-a întâmplat ? a dat drumul nea Costică la frumuseţe de caniş în curtea lui preţioasă ?

Aţi ghicit....nooooooooo. Cine, el ?

Ce face nea Costică dacă se supără ?

Păi el nu-i din ăia să te înjure sau să sară Doamne fereşte, la argumente pe bază de par şi muşchi(nu v-am spus că suntem vasluieni ?) Dar ştie să-ţi facă viaţa acru-amară. Poate să-şi strige în mijlocul curţii lui, cu acustică excelentă (muzica urlată, eufemism pentru kitchul popular e o dovadă în plus), poate să-şi exprime părerea lui despre tine , ce ţi-e mai drag şi obiceiurile care te definesc ca persoană diferită de persoana lui, cu o ironie tipic ţărănească, pe care el o găseşte sclipitoare. Poate să-ţi bage strâmbe pe la cunoscuţi şi te trezeşti că nu ştii de ce nu te mai salută vecinu de la colţ. Poa’ să se pişe pe gard. Da, e şi gardul lui dar miroase şi la tine şi asta e o victorie.

Poate să-ţi facă mizerii, cu alte cuvinte –în spiritul sfintei sale dreptăţi care este sfântă pentru că – şi aici trebuie folosit un font bolduit, cu caractere mai mari –Nea Costică nu greşeşte !!

Nea Costică e mai ceva ca Chuck Norris (cacofonia intended, e un gen pe care el îl apreciază).O observaţie fină n-o aude, una mai de la obraz îl atinge la bărbăţie. Nu te pui cu bărbăţia unui supererou. Care, se ştie, nu are carte, nici logică. Bărbăţia.

Nu-i poţi spune lui Chuck Norris că greşeşte : Chuck Norris e adevărul suprem.

Se petrece ceva urât în ograda lui nea Costică ? Există câteva posibilităţi (chucknorrisme) :

-nu se petrece nimic rău în ograda lui nea Costică ;

-tu nu înţelegi ce se petrece în ograda lui nea Costică ; dacă o să aibă bunăvoinţă, o să-ţi explice el ; oricum, eşti un tâmpit ;

-altcineva a făcut ceva rău în ograda lui nea Costică ; subvariante :

            -n-a ştiut ;

            -n-a avut timp să repare ;

            -de ce să repare el ce strică alţii;

            -are probleme importante pe cap, să se ocupe fimeia ;

            -de ce nu vede nimeni că-i e casa curată şi că e meseriaş isteţ ;

-gura mamii lui de câne, las’ că-l omor eu într-o zi şi-am terminat.

-ai ceva cu el, cu nea Chuckcostică – rea mai e lumea asta, frate ; păi să nu-ţi vină să bei ?

şamd

Nea Costică e eroul nostru naţional, acumulează toate stereotipurile culturii noastre eminamente balcanice şi ţărăneşti. Mi-am adus aminte de el citind comentariile la textul supărat al Groparului. Despre elveţienii care, ca nesimţiţii, au pozat gunoaiele şi ţiganii noştri de toate zilele şi AU PRETINS CĂ ACESTEA FAC PARTE DIN ROMÂNIA.

P.S. : Când o să scăpăm de complexul nea Costică, poate, poate cu puţin noroc o să înceapă să se schimbe ceva în bine şi pe-aici. Părerea mea !!

Remember

The question is not:

Can they reason?

nor

Can they talk?

but rather

Can they suffer?

Donez căţel!!

Când am observat ca Ţuţi, fericita posesoare a unui băţ, cea care ar fi trebuit să se numească Montmorency, Ţuţi cea impertinentă şi încăpăţânată, mamă eroină a şase căţei scumpi şi pufoşi… ce spuneam? Devin incoerentă când vine vorba de căţei sau pisoi…

Ăăă…am observat că Ţuţi a slăbit cumplit tot hrănindu-şi progenitura şi puii au făcut dinţi şi mănâncă mâncare de căţei mari, m-am gândit să deleg responsabilităţile. Ce să mă mai dau după deget, să le caut la fiecare stăpân.

Negăsind eu nici un doritor prin cartier, am procedat ca omul secolului XXI.

Am pus anunţ pe Internet.

Şi aici începe povestea sordidă cu un puştiulică de are Mess Id clauditzu_sexy_boy. Şi vrea tare mult un câine alb. Dar se mulţumeşte şi cu cel din poză, alb cu bej. Vorbesc cu mama, să fiu sigură că o să fie căţelul bine primit. Mama zice că vrea căţelul, că au mai avut şi-mi toarnă la poveşti. Mă duc să mă întâlnesc cu puştiu; tot drumul căţeluşa îmi tremură în braţe şi mă linge pe obraji şi mâini de mama focului. De parcă nu îmi era şi-aşa destul de greu să o dau. Puştiu sexy are două verigi în urechea dreaptă, freză cul şi 1 metru şi-un pic. Clasa a V-a, zic eu. Pleacă cu prada şi eu, mândră tare de mine , în direcţia opusă.

Peste două ore primesc prin telefon vestea ca puştiu face trafic cu căţei. Şi dacă nu găseşte cumpărător îi aruncă în stradă. Mi se pune un nod în gât şi ţes împreună cu fata care mă ajută un complot sordid. Fiul meu recuperează căţelul, pretinzându-se potenţial cumpărător dar e oprit de doi verişori (ei, cică!) supăraţi, care nu mai sunt în clasa a V-a de mult. Au şi crestături pe braţe, aşa spunea fiu-meu. Nu ştiu, n-am mai văzut nimic, decât negru în faţa ochilor, până am ajuns acolo. Paul n-avea nevoie să fie apărat, cu siguranţă, dar m-am băgat în faţă şi am turuit vrute şi nevrute, mai sfătos-binevoitor, mai binevoitor-ameninţător…până a reieşit că: să-şi vadă lumea de treabă; să-şi înveţe vărul să nu se mai ţină de prostii că o să o încurce (suure, ma’am); nu e bine ce fac ei…..ehhhhhhhhhhhhh. Mi-e urât de atâta urât şi a trecut deja o zi.

Uitam să vă spun: nu căutaţi dedesubturi rasiale – toţi trei traficanţii erau mai mult sau mai puţin blonzi.

In Jamaica, la Zamora

De la magazinul de unde cumpar deobicei capuri si gheare de pui pentru familia mea de animalute (si da, e o treaba mizerabila sa le impart portiile dar inca nu sunt convinsa ca hrana uscata sau cea de conserva sunt mai bune )

...deci, din lipsa de material am fost trimisa in Jamaica, la Zamora.

Noi, moldoveni mai mult sau mai putin rasisti; desi as zice ca suntem mai mult practici; am numit Jamaica zona de blocuri in care e o concentratie mare de romi (ati prins subtilul joc de cuvinte?). Unul din blocuri e un monument de opt etaje plin de funigine, cu usile sparte, si multe povesti ciudate spre inspaimantatoare. Chiar m-am dus  cu inima stransa si cu gandul foarte clar "daca vad ceva ce nu e in regula ies  imediat din zona".

Zamora e magazinul ce apovizioneza cartierul si daca va inchipuiti o chestie inghesuita la parterul unui bloc, cu marfuri claie peste gramada si miros de subsol, ei bine va asteapta o placuta dezamagire. Un spatiu larg, luminat, cu rafturi aranjate si cu de toate, cald, placut.

Intra un jamaican de vreo 5-6 ani si cere peste mine o sticla de suc de o anumita marca. " Da' divx aveti?" vanzatoarea stramba din nas si zice "poate dvd vrei sa spui - avem " douazeci de mii e cam mult totusi pentru un dvd asa ca ramanem la suc.

Rasuflu usurata totusi cand ies dintre blocuri. In fata, cladirea fostului tribunal. Asa ii spunem, desi intre timp a mai gazduit o scoala de muzica , un muzeu si acum se scufunda in liniste si paragina, asteptand cutremurul hotarator. Departe, luminile orasului, la capatul unei sosele gratios curbandu-se pe langa parc.

Myou-dlary-yodlary-you-hoo-hoo!!!!

Sclipitor...
Trebuie sa incerc asta cu Pufogu....

It's a bird, it's a plane ... no it's Supercat!

Uite cum se intampla: Pisu se intoarce acasa (glorios) mergand pe acoperisuri.Cand spun "glorios" exact asta vrem si eu dar mai ales el sa se inteleaga; miorlaind cu toata puterea. Buun. Incearca sa coboare pe panta acoperisului dar acesta e inghetat asa ca aluneca si nu-si poate controla miscarile. Se intoarce in varf si se uita reprobator la mine, ca si cum eu as fi de vina pentru gheata de acolo sus. Fiinta umana prost crescuta isi bate joc de el si face fotografii cu capul de motan ivindu-se la tuguiul case si privind in jos. Pana la urma, cu ajutorul unei crengi binevoitoare reuseste sa aterizeze pe cotetul cainelui vecinilor. Ia o binemeritata pauza si asculta latratul isteric; pare satisfacut. Intre timp, eu calculez (nu cu mare precizie din pacate)timpul necesar pentru a declansa aparatul ce va captura fulminanta motano-aterizare. Bun...Pisu sare, eu imi capat poza, toata lumea e fericita si impacata (cu exceptia cainelui vecinilor si a oricui altcuiva din cartier care intentiona sa-si continue somnul de sambata dimineata; latratul a devenit asurzitor). Haide, Pisu, sa gasim ceva de mancare.
The King is in the building!!