Familia mea si alte animale

M-am săturat

2010-09-28T23:11:00.000+03:00

…de istericale româneşti.

De genitale şi perversităţi exhibate de unul singur, în intimitatea ceţii virtuale.

De femele care au obsesia atotputerniciei organului, pe care-l bagă şi-l scot deşi / sau poate tocmai pentru că / nu-l au.

De femele care comentează în dulcele stil masculin pe nefericitele cu care sunt silite să împartă sororitatea sexului (da, mă tem că exprimarea e puţin pe-alături dar suntem în virtual fog so wtf).

De istericale masculine împănate cu aere de intelectualitate dar care pot fi rezumate la: act sexual, respingere socială, viol sau omor cu perversiuni şi satisfacţie lubrică.

De satisfacţia secretă de a pretinde că eşti open minded şi de o sinceritate clară şi tăioasă când, de fapt, ai răutatea poliţaiului care bagă bocancul în gură.

De pretenţia de a civiliza biata ţărişoară cu sânge de câine vagabond, care câine e expresia arhetipală a mizeriei româneşti. S-ar părea că pe ici, pe acolo s-a înţeles că e incorect şi înjositor să te iei de minorităţi (ţigani, evrei, polonezi, blonde etc.) da’ cu câinii îţi merge încă.

De spumele la gură care-mi bălesc ecranul când vine vorba de religie. Fraţilor, copiii mei, dragilor…e inutil şi, din nou, înjositor să înjuraţi cu atâta patimă religia, fucţionarii săi şi adepţii. Dacă am ales să cred în Divinitate,atunci subiectul e sensibil sufletului meu ca o rană dezgolită şi mă doare să citesc aceste atacuri. Dacă nu cred, puţin probabil să mă alătur Revoluţiei Mondiale Ateiste Contra Conspiraţiei Mondiale A Popilor Care Sug Sângele Boborului. Deci sunteţi pe de lături în ambele cazuri. Înclin să cred, acum că veni vorba, că aveţi exces de hormoni sau cine ştie ce alt dezechilibru chimic şi daţi şi voi acolo unde ştiţi că doare mai tare. Ca mitocanul din fundu mahalalei.

M-am săturat de pulsiunile mele idioate care mă trimit să citesc texte aşa-zis temperamentale, profund egoiste şi de o răutate meschină.

This used to be my happy place.

Whiskers on kittens, brown packages, supercalifragilistic, everybody wants to be a cat, chocolate chips cookies.

De ce îl deschid unei astfel de lumi? Ce iluzie că a încerca să fii pozitiv ar fi o diferenţă…

Nea Costică se supără

2010-09-17T23:58:00.001+03:00

...dacă-i spui că-i ceva în neregulă în ograda lui. Nea Costică e o persoană cât se poate de reală şi nu diferă prea mult de restul de vasluieni locuitori la casă pe pământ. Btw şi cei de la bloc se supără dar în alte coordonate care nu privesc textul de faţă.

Nea Costică ţine unu-doi câini ; în lanţ, ca tot românu, să nu i se c...prin toată curtea. Să nu-i strice roşiile, că fără roşii e ruşine să stai la casă. Câinele se ţine în lanţ de juma de metru, se duce la plimbare juma de oră pe săptămână (nea Costică e generos, alt vecin, vasluian din naştere, a băgat un căţel în lanţ şi s-a preocupat doar să-i lărgească zgarda). Câinele este dispreţuit, lăsat să latre de urât şi bătut când ai istericale pe fond de alcool.

Da...nu poţi să-i spui : « dragă, nenoroceşti frumuseţe de câine, are şi el un suflet, poate fi dresat să se poarte bine, să nu-l mai chinui în lanţ, civilizat etc. » Ba da, cineva a putut, vedeţi că ştiţi, a vorbit ca de la om la om. Şi ce credeţi că s-a întâmplat ? a dat drumul nea Costică la frumuseţe de caniş în curtea lui preţioasă ?

Aţi ghicit....nooooooooo. Cine, el ?

Ce face nea Costică dacă se supără ?

Păi el nu-i din ăia să te înjure sau să sară Doamne fereşte, la argumente pe bază de par şi muşchi(nu v-am spus că suntem vasluieni ?) Dar ştie să-ţi facă viaţa acru-amară. Poate să-şi strige în mijlocul curţii lui, cu acustică excelentă (muzica urlată, eufemism pentru kitchul popular e o dovadă în plus), poate să-şi exprime părerea lui despre tine , ce ţi-e mai drag şi obiceiurile care te definesc ca persoană diferită de persoana lui, cu o ironie tipic ţărănească, pe care el o găseşte sclipitoare. Poate să-ţi bage strâmbe pe la cunoscuţi şi te trezeşti că nu ştii de ce nu te mai salută vecinu de la colţ. Poa’ să se pişe pe gard. Da, e şi gardul lui dar miroase şi la tine şi asta e o victorie.

Poate să-ţi facă mizerii, cu alte cuvinte –în spiritul sfintei sale dreptăţi care este sfântă pentru că – şi aici trebuie folosit un font bolduit, cu caractere mai mari –Nea Costică nu greşeşte !!

Nea Costică e mai ceva ca Chuck Norris (cacofonia intended, e un gen pe care el îl apreciază).O observaţie fină n-o aude, una mai de la obraz îl atinge la bărbăţie. Nu te pui cu bărbăţia unui supererou. Care, se ştie, nu are carte, nici logică. Bărbăţia.

Nu-i poţi spune lui Chuck Norris că greşeşte : Chuck Norris e adevărul suprem.

Se petrece ceva urât în ograda lui nea Costică ? Există câteva posibilităţi (chucknorrisme) :

-nu se petrece nimic rău în ograda lui nea Costică ;

-tu nu înţelegi ce se petrece în ograda lui nea Costică ; dacă o să aibă bunăvoinţă, o să-ţi explice el ; oricum, eşti un tâmpit ;

-altcineva a făcut ceva rău în ograda lui nea Costică ; subvariante :

-n-a ştiut ;

-n-a avut timp să repare ;

-de ce să repare el ce strică alţii;

-are probleme importante pe cap, să se ocupe fimeia ;

-de ce nu vede nimeni că-i e casa curată şi că e meseriaş isteţ ;

-gura mamii lui de câne, las’ că-l omor eu într-o zi şi-am terminat.

-ai ceva cu el, cu nea Chuckcostică – rea mai e lumea asta, frate ; păi să nu-ţi vină să bei ?

şamd

Nea Costică e eroul nostru naţional, acumulează toate stereotipurile culturii noastre eminamente balcanice şi ţărăneşti. Mi-am adus aminte de el citind comentariile la textul supărat al Groparului. Despre elveţienii care, ca nesimţiţii, au pozat gunoaiele şi ţiganii noştri de toate zilele şi AU PRETINS CĂ ACESTEA FAC PARTE DIN ROMÂNIA.

P.S. : Când o să scăpăm de complexul nea Costică, poate, poate cu puţin noroc o să înceapă să se schimbe ceva în bine şi pe-aici. Părerea mea !!

Remember

2010-09-07T15:39:00.000+03:00

The question is not:

Can they reason?

nor

Can they talk?

but rather

Can they suffer?

Donez căţel!!

2010-09-01T23:44:00.001+03:00

Când am observat ca Ţuţi, fericita posesoare a unui băţ, cea care ar fi trebuit să se numească Montmorency, Ţuţi cea impertinentă şi încăpăţânată, mamă eroină a şase căţei scumpi şi pufoşi… ce spuneam? Devin incoerentă când vine vorba de căţei sau pisoi…

Ăăă…am observat că Ţuţi a slăbit cumplit tot hrănindu-şi progenitura şi puii au făcut dinţi şi mănâncă mâncare de căţei mari, m-am gândit să deleg responsabilităţile. Ce să mă mai dau după deget, să le caut la fiecare stăpân.

Negăsind eu nici un doritor prin cartier, am procedat ca omul secolului XXI.

Am pus anunţ pe Internet.

Şi aici începe povestea sordidă cu un puştiulică de are Mess Id clauditzu_sexy_boy. Şi vrea tare mult un câine alb. Dar se mulţumeşte şi cu cel din poză, alb cu bej. Vorbesc cu mama, să fiu sigură că o să fie căţelul bine primit. Mama zice că vrea căţelul, că au mai avut şi-mi toarnă la poveşti. Mă duc să mă întâlnesc cu puştiu; tot drumul căţeluşa îmi tremură în braţe şi mă linge pe obraji şi mâini de mama focului. De parcă nu îmi era şi-aşa destul de greu să o dau. Puştiu sexy are două verigi în urechea dreaptă, freză cul şi 1 metru şi-un pic. Clasa a V-a, zic eu. Pleacă cu prada şi eu, mândră tare de mine , în direcţia opusă.

Peste două ore primesc prin telefon vestea ca puştiu face trafic cu căţei. Şi dacă nu găseşte cumpărător îi aruncă în stradă. Mi se pune un nod în gât şi ţes împreună cu fata care mă ajută un complot sordid. Fiul meu recuperează căţelul, pretinzându-se potenţial cumpărător dar e oprit de doi verişori (ei, cică!) supăraţi, care nu mai sunt în clasa a V-a de mult. Au şi crestături pe braţe, aşa spunea fiu-meu. Nu ştiu, n-am mai văzut nimic, decât negru în faţa ochilor, până am ajuns acolo. Paul n-avea nevoie să fie apărat, cu siguranţă, dar m-am băgat în faţă şi am turuit vrute şi nevrute, mai sfătos-binevoitor, mai binevoitor-ameninţător…până a reieşit că: să-şi vadă lumea de treabă; să-şi înveţe vărul să nu se mai ţină de prostii că o să o încurce (suure, ma’am); nu e bine ce fac ei…..ehhhhhhhhhhhhh. Mi-e urât de atâta urât şi a trecut deja o zi.

Uitam să vă spun: nu căutaţi dedesubturi rasiale – toţi trei traficanţii erau mai mult sau mai puţin blonzi.

In Jamaica, la Zamora

2009-12-04T22:04:00.000+02:00

De la magazinul de unde cumpar deobicei capuri si gheare de pui pentru familia mea de animalute (si da, e o treaba mizerabila sa le impart portiile dar inca nu sunt convinsa ca hrana uscata sau cea de conserva sunt mai bune )

...deci, din lipsa de material am fost trimisa in Jamaica, la Zamora.

Noi, moldoveni mai mult sau mai putin rasisti; desi as zice ca suntem mai mult practici; am numit Jamaica zona de blocuri in care e o concentratie mare de romi (ati prins subtilul joc de cuvinte?). Unul din blocuri e un monument de opt etaje plin de funigine, cu usile sparte, si multe povesti ciudate spre inspaimantatoare. Chiar m-am dus cu inima stransa si cu gandul foarte clar "daca vad ceva ce nu e in regula ies imediat din zona".

Zamora e magazinul ce apovizioneza cartierul si daca va inchipuiti o chestie inghesuita la parterul unui bloc, cu marfuri claie peste gramada si miros de subsol, ei bine va asteapta o placuta dezamagire. Un spatiu larg, luminat, cu rafturi aranjate si cu de toate, cald, placut.

Intra un jamaican de vreo 5-6 ani si cere peste mine o sticla de suc de o anumita marca. " Da' divx aveti?" vanzatoarea stramba din nas si zice "poate dvd vrei sa spui - avem " douazeci de mii e cam mult totusi pentru un dvd asa ca ramanem la suc.

Rasuflu usurata totusi cand ies dintre blocuri. In fata, cladirea fostului tribunal. Asa ii spunem, desi intre timp a mai gazduit o scoala de muzica , un muzeu si acum se scufunda in liniste si paragina, asteptand cutremurul hotarator. Departe, luminile orasului, la capatul unei sosele gratios curbandu-se pe langa parc.

Myou-dlary-yodlary-you-hoo-hoo!!!!

2009-05-29T23:47:00.000+03:00

Sclipitor...
Trebuie sa incerc asta cu Pufogu....

It's a bird, it's a plane ... no it's Supercat!

2009-05-14T00:49:00.000+03:00

Uite cum se intampla: Pisu se intoarce acasa (glorios) mergand pe acoperisuri.Cand spun "glorios" exact asta vrem si eu dar mai ales el sa se inteleaga; miorlaind cu toata puterea. Buun. Incearca sa coboare pe panta acoperisului dar acesta e inghetat asa ca aluneca si nu-si poate controla miscarile. Se intoarce in varf si se uita reprobator la mine, ca si cum eu as fi de vina pentru gheata de acolo sus. Fiinta umana prost crescuta isi bate joc de el si face fotografii cu capul de motan ivindu-se la tuguiul case si privind in jos. Pana la urma, cu ajutorul unei crengi binevoitoare reuseste sa aterizeze pe cotetul cainelui vecinilor. Ia o binemeritata pauza si asculta latratul isteric; pare satisfacut. Intre timp, eu calculez (nu cu mare precizie din pacate)timpul necesar pentru a declansa aparatul ce va captura fulminanta motano-aterizare. Bun...Pisu sare, eu imi capat poza, toata lumea e fericita si impacata (cu exceptia cainelui vecinilor si a oricui altcuiva din cartier care intentiona sa-si continue somnul de sambata dimineata; latratul a devenit asurzitor). Haide, Pisu, sa gasim ceva de mancare.
The King is in the building!!

Cutia cu ciudatenii

2009-05-12T19:22:00.000+03:00

Din categoria Stiati ca:
- O boaba de strugure pusa intr-un pahar de sampanie se va plimba un timp nedefinit intre fundul paharului si suprafata lichidului (ca un pestisor pus pe sotii:)
-Ar fi nevoie de 1,2 milioane de tantari care sa te piste simultan pentru a-ti pierde tot sangele din organism (creepy.... si mai creepy daca te intrebi cine a avut curiozitatea sa faca acest calcul; eh?)
-Albinele pot mirosi cu genunchii (asta-mi aduce aminte de chestia cu imposibilitatea de a-ti linge cotul; heheh, asa-i ca ai vrut sa verifici?)
-Testoasele respira cu - uh... - popoul (lumea noastra e mult mai ciudata decat lumile alien din filmele SF, da' trebuie sa fii pasionat de biologie ca sa-ti dai seama de asta)
-70% din saracii de pe planeta sunt femei. Si cu asta urma sa inchei postarea, urmand sa caut cateva insule feministe in oceanul virtual unde sa-mi pansez ego-ul ranit. Candva, cand o sa beneficiez de o supradoza de nedreptati asumate , acumulate si constientizate(nu , nu vorbesc de hormoni si istericale, cititor misogin), o sa revin aici. Apropo, cum ar fi sa ne astepte un marxism al femeilor? Asa-i ca suna destul de plauzibil (citeste "necesitate istorica")?
Dar... am dat un click suplimentar (aici)
Si TREBUIE sa scriu si asta
- 50% of female polar bears also have a penis.
(pentru francofoni female polar bears = ursoaice polare si also have = mai au si ).
Nu aveam neaparata nevoie sa aflu asta
Dar pare sa fie amuzant.
In context...

Cutia in care am gasit toate aceastea se numeste Cunostinte de care nu avem nevoie. Click pe GENERATE UNNECESSARY KNOWLEDGE .

SUPERCALIFRAGILISTIC CAT

2009-05-06T08:26:00.000+03:00

Eu n-as putea trai in casa cu asa ceva.Dar asa sunt eu, mai fricoasa. Imi imaginez chestii: cum ar fi daca dihania -dragalasa dealtminteri - mi-ar cere de mancare si eu as incerca sa-i spun, cum fac cu cei trei motani razgaiati din dotare - ca a mancat destul si ca e timpul sa faca o plimbare prin curte.Cred ca m-ar da pur si simplu la o parte si ar deschide singura frigiderul. Chiar, cred ca pentru asa pisica iti trebuie ziduri de castel ca gardul normal de scandura nu rezista. Sorry, nu vreau sa fiu rautacioasa cu biata pisica, nu e vina ei ca unii au avut chef sa se joace cu materialul genetic. E o dovada vie ca ar trebui o legislatie mai serioasa in directia asta. Apropo de imaginatie, Ducesa mi-a lasat o zgarietura deloc simpatica pe frunte acum catva timp, cand a avut chef de zbenguieli nocturne. TOATE pisicile au chef de zbenguieli nocturne. Cum o fi daca-ti sare asa ceva in cap? Sau o dai afara, sa bantuie dupa soareci? Va imaginati cum suna pasii moi de pisica - in pod sau pe casa - la o astfel de greutate?Mai bine imi iau un leu dragalas si stiu o treaba...

DE CE?!...

2009-05-06T08:17:00.000+03:00

ok this looks so much like The Addams Family
Atat de ciudat...Peretii rosii ca sangele inchegat; omul casei la costum, doamna in rochie de seara - neagra. Traditionalistii au insa o progenitura pe care si-o doresc Superman. De cine va e ATAT de frica, oameni buni?
Asta mi-aduce aminte de un citat din Van Vogt: "Violenta este refugiul incompetentilor".
Mai multe arme in ?pasnice? familii din America aici...

ÎNTÂMPLARE NESFÂRŞITĂ

2008-12-19T19:03:00.000+02:00

Mâţele, de când se ştiu,

cred că ghemul este viu,

că în mijlocul de ghem

este şoarecele crem,

că-mprejuru-i învârtită

e o coadă nesfârşită.

Motănelul Amedeu,

scărmănând un ghem din greu,

a umplut casa de fire

şi-a scos stăpânii din fire

învârtindu-l titirez

până a ajuns la miez.

Şi acolo, la mijloc,

o hârtie ghemotoc:

era, ruptă fără milă,

chiar din cartea noastră-o filă!

O întinse aşadar

şi citi ca-n calendar:

„Mâţele, de când se ştiu,

cred că ghemul este viu.

că în mijlocul de ghem

este şoarecele crem,

că-mprejuru-i învârtită

e o coadă nesfârşită”…

Grete Tartler, Întâmplări în dicţionar

OH WOW PISICI!!!!..........

2008-12-19T09:08:00.000+02:00

Sunt câţiva ani de când încerc să capturez sublimul efemer şi subtil care ne învăluie atunci când trăim înconjuraţi de pisici (una nu e de-ajuns niciodată sau mai bine spus dacă ai adus una în casă în curând îţi vei dori şi VEI AVEA mai multe). Am zis bine, Ducesă?
Şi azi trăiesc clipe de cruntă dar plăcută invidie. Tot ce m-am străduit să imortalizez însă rareori am reuşit, iată aici, desenat cu fineţe şi bun gust. Douăzeci sau cam aşa ceva de pagini despre mereu uluitoarele şi minunatele noastre pisici (Ducesa aprobă cu condescendenţă), mi-au adus mai întâi un zâmbet neîncrezător pe buze, schimbându-l treptat într-un hohot de râs şi o stare de spirit excelentă, într-o dimineaţă care numai asta nu promitea (afară e cenuşiu, umed, rece şi criză; uitam să spun că învăţământul nu sărbătoreşte Crăciunul că aşa vrea muşchiul lui şi nu pentru că nu ar avea bani).
Deci vă recomand cu toată încrederea să vizitaţi HALLMARKS OF FELINITY, unde o să întâlniţi o siameză, pe stăpâna sa iubitoare, fiica acesteia ce studiază pianul şi baletul şi o bunică nu prea amatoare de pisici (unii ar putea spune că o înţeleg…) Nu spun mai mult…
Între timp Ducesa a reuşit să performeze câteva din cele mai bune numere ale sale, cum ar fi săritura pe neaşteptate, cu ghearele extinse, pe umerii mei, atracţia irezistibilă pentru ecranul calculatorului, atracţie ce nu poate fi ostoită decât tropăind mărunt pe tastatură, cocoţat în ghiveciul asparagusului şi băut apă din recipientul acestuia, atacul la degetul mare de la picior reuşit în proporţie de 99,99%, concluzionând cu odihna binemeritată în braţele mele, adică PE BRAŢELE MELE – cu care mă străduiesc în acelaşi timp să manevrez mausul şi tastatura. Purrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr…
Nu aveţi pisică ? Spuneţi că am răsfăţat-o pe Ducesa? Mă retrag aici cu un zâmbet sardonic şi vă las în compania lui Solange, cea căreia îi place să se odihnească pe vârful piciorului stăpânei sale, în timp ce aceasta îşi face exerciţiile de balet. Sunt convinsă că aşa s-a întâmplat şi în realitate, nu numai în BD.

PET SHOP

2008-12-11T00:30:00.001+02:00

Intru şi cer porţia săptămânală de crănţănele pentru pisici şi câini şi o parte din mine se strânge şi micşorează, până se opreşte la vârsta de cinci ani. Începe să iscodească cu privirea pungile cu grăunţe colorate, periile, coliviile în culori pastel şi toate celelalte jucării de care au nevoie oamenii aflaţi în posesia unui animăluţ. Mă bucur de uluirea apariţiei unui buldog gras şi placid din camera alăturată. Ne salutăm, apoi el pleacă mai departe spre uşă să vadă cum trece lumea. Aproape de piciorul meu drept , o cuşcă în care doi porcuşori de Guineea se aferează printre jucăriile lor de plastic, rumeguş şi oarece chestii de ronţăit. Mă întreb, eu sau dublul meu de cinci ani, dacă se uită ei vreodată în sus, spre acvariul cu interior multicolor; ce cred ei despre umbrele mişcătoare ce li se învârt veşnic deasupra capului şi despre bolboroseala liniştită a bulelor de aer. Buldogul s-a angajat acum într-o discuţie cu papagalii ce locuiesc în apartamentul spaţios de la intrare. El din privire, ei cu clopoţeii lor montaţi în guşă, sub ciocul întors. Aş vrea, cu mintea mea scormonitoare de copil, să aflu ce-şi spun unii altora; probabil că e la fel de interesant ca şi conversaţia bunicii cu rudele care-i vin în vizită. Ooo, oare cum arată căţelul bătrânicii care e în faţa mea la rând; pare foarte preocupată de el. Ce poveşti şi-or mai fi depănând în serile lungi de iarnă? Ce model are hăinuţa pe care i-o tricotează? Şi, uite, mami!! o lesă multicoloră pentru pisici!!

Oamenii mari au un talent special de a concepe şi încropi spaţii dulci-amare, cum sunt circul în culori prăfuite, bâlciul vulgar şi sclipitor, parcul în care florile mărşăluiesc fără chef la marginea unor simulacre de poieniţe pavate cu iarbă de plastic, grădina zoologică, cu ochii trişti şi miros înţepător.

Săptămâna viitoare mergem din nou la petshop.

PISICILE NU FAC POLITICA

2008-11-26T00:22:00.000+02:00

Sunt prea obosita ca sa mai elimin bannerul electoral :P
Maine fac curatenie.

stumble - carti

2008-11-25T00:28:00.000+02:00

cum poti sa modelezi cartile...uhmmmmm, blasfemie?!?!
vizitati aici
de ce se numeste oare pagina don't like reading?

GRI

2008-11-23T10:06:00.001+02:00

Cad fără grabă fulgi mari şi lipicioşi. Ziua doarme ceţos.

Pufogu’ s-a cuibărit pe un teanc de rufe călcate, mirosind apetisant a balsam italienesc şi ţese vise (“Eu nu dorm, messieurs, eu visez” – Ludovic al n-şpelea). Ducesa a făcut o vizită asparagusului (un asparagus e alcătuit din multe cozi verzi şi ţepoase ; pisica se ascunde şi trebuie determinată să iasă la lumină), apoi a alergat printre picioarele scaunului şi a reuşit într-un final să-şi prindă coada. Pisicuţa s-a refugiat pe hol, la întuneric, şi-a strâns dungile fumurii într-un ghem aspru de lână şi pretinde că e modelul după care a fost construit Sfinxul. Tărzănel a sărit în braţele mele, mi-a mărturisit că e fascinat de cursorul care ţopăie pe ecran, a încercat să-l prindă, a declanşat o serie de comenzi despre care habar nu aveam că există ; da, poziţia perfectă din care poţi captura un cursor este din « stând » pe tastatură. Apoi mi s-a cuibărit pe genunchi, sforăind recunoscător.

Timpul probabil : Rafale de zapada izolate. Nori trecatori. Rece.

STUMBLE , AZI

2008-11-19T23:22:00.000+02:00

Mouseover şi vezi cum trec orele, ziua, noaptea, amurgul şi răsăritul peste zgârie-nori. Fascinant...
Fotografii din marile biblioteci ale lumii. Cărţile sunt adevăratele obiecte de lux şi au nevoie de palate. Mă gândesc serios să-mi fac un print uriaş cu una din aceste imagini şi să-l pun pe perete.
Pentru amatorii de somn în aer liber, un aranjament inedit. Beware of seagulls J
Africa, prin obiectivul unui fotograf englez. BW ale unor animale superbe şi misterioase. Trebuie văzut.
Tabelul periodic al condimentelor.
Politics explained : « Ai două vaci... » Poate aţi mai citit-o ; credeţi-mă, e la fel de amuzant şi a doua oară.
Oare câinii merg în rai ? Duelul pastorilor.
Ce sunete scoate un aligator, babuin, whippoorwill, popcorn, periuţă de dinţi, ţânţar (poate nu ştiaţi) etc.etc. Find Sounds – web search.
Globuri pământeşti, hărţi, date politice şi geografice . Cum sunt repartizate resursele de apă ? arsenalele nucleare, curenţii oceanici, teritorii fără ieşire la mare (landlocked), speranţa de viaţă, zone de criză, lumea sec.XVII, curenţii refugiaţilor. V-am făcut curioşi?
Pooktre ! O livadă cu meri în formă de oameni ce aleargă şi gutui în care te aşezi ca într-un fotoliu. Principiul bonsai-ului şi întreprinzătorul American.
Hotelurile neobişnuite ale lumii. Vrei să dormi într-un iglu la următoarea oprire ? Sau poate într-o casă din copac ?
Aici patrulează pisicile:
Ghid de comportament pentru pisici. Am o completare pentru servirea mesei : dacă nu eşti luat în seamă, pune o lăbuţă pe coapsa stăpânului. Dacă tot nu eşti luat în seamă, extinde ghearele.
The Cute Project. Pisicuţe, căţeluşi, broscuţe ţestoase, aricei, bursucei. Doza zilnică de drăgălăşenie. Mai ales dacă ţi-au mers toate pe dos.
Let’s be friends. În top : hipopotamul cu broasca ţestoasă ; bine, mai e şi mâţa călărită de o maimuţică. Chiar ţi-au mers toate pe dos azi ?
Puppies. Daily.Duuuuh...

O FIINŢĂ CIUDĂŢICĂ

2008-11-19T22:20:00.000+02:00

A apărut în curtea din spatele casei, după trei zile de ploaie rece şi vânt câinos. Mai întâi a apărut miorlăitul şi apoi pisica. Era udă, tărcată şi cu burta mare. Şi semăna îngrozitor cu un pisic pe care îl pierdusem nu de mult. Aşa că deşi credeam că ne sunt de-ajuns cei doi motani , a rămas şi ea. S-a dovedit că burta nu adăpostea pisoi, că avea codiţa ruptă şi şalele diforme şi că era singura pisică din lume căreia nu-i plăcea să fie alintată. În schimb s-a împrietenit cu Ţuţi, căţeluşa.

După luni de zile în care burta ei mare a adăpostit doar pisoi imaginari, Pisicuţa a început să strige motanii. Miorlăitul ei semăna aşa de mult a lătrat, că prima dată când am auzit-o ne-am speriat. Apoi am râs, întrebându-ne care motan îi va mai răspunde dacă se va auzi chemat în felul ăsta.

Apoi Pisicuţa a început să viseze. Era vară şi ea stătea pe casă, sprijinită de horn cu toate lăbuţele, ca să nu se dea de-a rostogolul ca o minge. Dormea mai mereu şi visa lăbuţe moi, mustăţi, boticuri şi sfârâit subţirel. Şi din visele ei aburite la soarele verii, purtate pe lăbuţe subţiri şi strâmbe au apărut un birmanez alb cu ochi albaştri fremeni şi două pantere negre în miniatură. Apoi, când aceştia au crescut şi s-au împrăştiat în lume, a ivit încă doi birmanezi cu ochi nemaipomenit de albaştri şi o liotă de pisoi tărcaţi. Pe toţi i-a ascuns în pod, să nu-i mai miroase câinii şi să nu mai plece în lume

Acum au plecat toţi puii , cu lăbuţele, mustăţile şi sfârâitul lor subţire. Pisicuţa se joacă din nou cu Ţuţi dar nu mai cheamă motanii(Oamenii au pastile pentru tot felul de lucruri în lumea asta, în afară de fericire). .În schimb a devenit stăpâna absolută a unui regat de iarbă. Când motanii se iau la bătaie, ea aleargă pe labele ei subţirele şi strâmbe şi-i desparte, strigându-le cuvinte de ocară. Apoi se aşează pe trepte şi priveşte cum trece lumea.

STUMBLE !

2008-11-19T21:08:00.000+02:00

Un simpatic supliment Firefox. Am spus simpatic ? neah, e de-a dreptul adictiv. După ce îţi înregistrezi preferinţele (i.e. călătorii, muzică clasică, umor, IT, etc. etc.) cei de la Stumble îţi pun la dispoziţie un instrument care te plimbă prin tot felul de pagini foarte interesante în tematica respectivă. O cifră care spune tot (şi un citat de pe home page): Recommended Sites from 6,405,471 members. Şi probabil că această cifră creşte mereu. Pur şi simplu nu ai cum să te plictiseşti.
Instalezi Stumble Upon în câteva secunde şi apoi începi să click-uieşti la capătul din stânga al barei. Paginile care-ţi plac le adaugi la favorite cu Stumble Up sau le trimiţi cui doreşti, tot din bara Stumble, care-ţi memorează adresele de e-mail ale prietenilor. Poţi să socializezi şi să întâlneşti alţi Stumble-fani care au aceleaşi preferinţe, îţi editezi profilul, intri pe chatroom. Eu nu am făcut nimic din toate astea – dar posibilitatea există. Poţi deasemenea să alergi, la întâmplare, după video-uri, imagini, muzică, sau printre paginile favorite ale prietenilor. Chestia e că ai parte de tot felul de surprize plăcute şi de cele mai multe ori de informaţii sau divertisment de calitate. Mai este şi un filtru pentru adult content pentru cine are juniori pasionaţi de călătorii virtuale.
V-am mai spus că sunt încântată ? Ca în faţa unui magazin cu cadouri gratuite. Sau ca la începutul unei vacanţe cu multe proiecte de călătorii. V-am mai spus că e adictiv ? Gata cu postul ! Mă duc să Stumble !

o cai copite cai copite cai

2008-11-18T23:55:00.000+02:00

Am vãzut mai demult un film în care Robert de Niro juca rolul unui fotograf; el era fotograf într-o secţie de poliţie, ziua fotografia cadavre şi dimineaţa devreme fãcea fotografii adevãrate. Povestea este cum într-o dimineaţă pustie (se zice cã nu e oraş mai pustiu ca NY la 4 am), a vãzut apãrând în capãtul unei strãzi din alea lungi de NY un cal alb. Do you realize, what a moment. Ce subiect, ireal şi nemaivãzut în lumina magicã a dimineţii.

Anyway de când ne-am pus net nu prea mã mai uit la filme…nu mai am timp.

În oraşul nostru vezi mai mereu cai. Sunt fiinţe care-şi câştigã greu dreptul de a exista. Tre’ sã poarte potcoave, hamuri, ochelari care nu-s nici de soare nici de firmã şi o cãruţã cu vârf în spinare. Am vãzut unul mic sãracul şi în spate avea remorca cu lemne peste care şedeau 7-8 mari bãrbaţi musculoşi şi virili, dintre care unul posesor de biciuşcã şi de vocabular adecvat. Şi calul trebuia sã tragã. La o intersecţie ce urcã dealul, alt nãpãstuit cãzuse pe-o parte, rãsucit în hamuri şi un grup de experţi îşi dãdea cu pãrerea pe lângã viaţa lui, în timp ce ãl de l-a fãcut soarta stãpân şi nu cal se scãrpina în chelie înjurând; calul - of course, my horse. Faptul cã totul se petrecea lãngã crâşma sordidã Zaraza nu cred cã are vreo relevanţã . Nu pentru cal.

Am vãzut un cal cu coastele ieşite aproape prin piele întins pe malul apei, încercând cu o disperatã urmã de demnitate sã-şi ţinã capul drept; era în apropiere de palatul ţigãnesc. Nu ştiu dacã era doar foarte obosit sau…cred cã murea. Şi era primãvarã şi iarba verde…

Am vãzut un cal însoţit de prietenul lui, Câinele (despre el, dacã ziua o sã se facã de 27 de ore , poate în alt post) pãscând din tomberon; pardon - pubela ecologicã. Asta era iarna; tocma se topise zãpada şi era frig şi cenuşiu între betoane. Sunt şi cai care pasc între blocuri, la marginea oraşului. În general, sunt peste tot, şi-şi fac simţitã prezenţa lãsând în urmã grãmãjoare ecologice şi mirositoare pe asfalt, printre matizuri, vw şi alte kitsch-uri lucioase şi foarte utile .(wtf , aş vrea şi eu una din aia:D:D)

Am vãzut şi cai fericiţi, acum o sãptãmânã, pe o pajişte verde, pe malul unei gârle, la malul unei pãdurici, la o sutã de metri distanţã de ultimele case. Erau ei împiedicaţi de picioarele din faţã – ceea ce le fãcea de râs elanurile amoroase dar erau doar ei, ierburile, cerul albastru sclipitor şi vânticelul cald ca rãsuflarea mânzului de o zi. Era şi mânzul acolo, sugea de la maică-sa, iar ea a semnalizat fornãind când m-am apropiat. I-am lãudat progenitura şi am rugat-o sã mã lase sã-i fac o pozã, învârtindu-mã şi vorbind în jurul ei.

Ar fi multe de schimbat în oraşul meu: mizeria, mizeria din ghetouri, mizeria din cartierele mãrginaşe şi sãrace, mizeria cu ştaif şi sclipici din blocurile cu interfon, termopane şi tencuialã scorojitã şi conducte de evacuare sparte în subsol, mizeria animalelor din grãdina zoologicã (alt post, altãdatã), mizeria moralã, cu miros de crâşmã, manele, genitale în loc de semne de punctuaţie şi bãtaie ruptã din rai…stau şi mã gândesc la cât de multe lucruri ar fi bine sã se schimbe în oraşul meu.

Oricât de multe ar fi sã treacã şi sã vinã aş vrea ca în oraşul meu sã fie şi cai

Sã se iveascã ici-colo pe strãzi, la ceasurile magice ale zilei

Sã fornãie scurt, a avertizare şi sã arate mulţumiţi

sweet Rrromanians

2008-11-18T23:44:00.000+02:00

Vorba ardeleanului (sau olteanului sau moldoveanului – depinde din ce regiune eşti, iubite cetitoriule) când a vãzut girafa:

“Aşa ceva nu se existã!!”

N-am crezut nici eu cã aşa ceva existã pânã nu am vãzut; am crezut cã e o glumiţã rãsuflatã de almanahe (:D)

Da’ e pe bune…

Rãmâne sã faci un exerciţiu de imaginaţie despre cam-cum ar arãta o damicela alcãtuitã nu din cãrnuri roze ci din astrahan negru şi cretz. Dacã zâmbeşti parşiv înseamnã cã te gândeşti la ce nu m-am gândit eu.

Iar pe craca de sus…mmmmm, în blocul din backdrop se gãseşte miere!!

Nu se specificã dacã un roi de harnice lucrãtoare şi-a fãcut cuib sub casa scãrilor

Sau dacã unul din locatari e un pasionat şi stã cu stupul în balcon

Sau dacã , printr-o conjunctura fericitã, TOŢI locatarii au mãcar un fãgurel, dacã nu un borcan de douã kile din sãnãtosul aliment în cãmarã

Sau…

Mai spune tu:):)

Dar e bine sã ştii cã mai sunt şi români fericiţi; atât de fericiţi cã vor s-o ştie şi alţii

În blocul tau ce se (mai) gãseşte?

CHANGES

2008-11-18T23:30:00.000+02:00

E vremea pentru o schimbare. De ce ? Poate pentru că e deja jumătatea lui Noiembrie şi după cum toată lumea ştie în această perioadă lumea face multe schimbări. Alt motiv mai consistent ar fi sugestia lui Oana, de a face din n’şpe bloguri unul singur. Oana e fiica mea şi mi-a dat multe sfaturi bune de-a lungul timpului (aş vrea să cred că reciproca e valabilă dar de multe ori mă îndoiesc sigh). .

Când am descoperit blogosfera şi mi-am dat seama că I must get myself one of those am început cu un blog de plante medicinale; de acolo şi nick-ul green. Din când în când mai adaug câte ceva (material este destul) şi îndrăznesc să afirm că sunt lucruri bune şi folositoare. Apoi a urmat o tentativă de blog de atitudine. Dar cum nu doream să iau atitudine faţă de şmenarul sau piţipoanca zilei şi cum nu poţi fi mereu indignat sau sarcastic, chiar dacă eşti moldovean şi prestezi în învăţământ nu am adunat prea multe posturi.

Familia mea si alte animale, pentru cine încă nu a aflat e titlul unu roman savuros al englezului Gerald Durrell (da, fratele lui Lawrence ; spre dezolarea mea pe acesta nu am reuşit să-l citesc deşi în momentele mele de optimism susţin că am gusturi bune în literatură). GD a făcut enorm pentru conştientizarea omenirii în legătură cu protecţia speciilor pe cale de dispariţie şi a fost un înfocat iubitor de animale. Aflaţi mai multe de pe site-ul lui şi căutaţi-i cărţile.

A treia tentativă a mea ar putea fi exprimată prin : « spune ceva ce e profund adevărat pentru tine ; sigur mai sunt şi alţii pe undeva care gândesc la fel ». Şi cum pisicile şi căţeii sunt o parte importantă din viaţa mea (deşi nu am la fel de mulţi ca, de exemplu, my flickr friend Robert) am încercat să privesc lumea prin ochii lor. Prietenii mei cu blăniţă sunt deseori candizi, uimiţi în faţa spectacolului lumii, copilăroşi, fantaşti şi plini de imaginaţie (şi, ca tot omul, mai pot fi şi egoişti, hachiţoşi, enervanţi de-a dreptul dar asta face parte din farmecul lor).

Cum spuneam, am să închid deci, cuvinte… şi am să transfer aici două sau trei din posturile care bănuiesc că ar merita cât de cât. Aşa că în acest blog păzit de pisici voi mai avea şi un spaţiu în care îmi voi da din când în când frâu liber indignării, că motive sunt – slavă Domnului. Şi fiindcă nu degeaba în profilul meu scrie web explorer etc.etc. voi scrie din când în când şi despre descoperirile mele. Cum era vorba aceea – « spune-mi ce citeşti ca să-ţi zic cine eşti ? » Ceva la genul...

O să rezulte un blog-mozaic dar cred că e mai bine. Sper. Sper că nu va fi mai rău, măcar. Şi dacă n-o să iasă nimic o s-o iau de la capăt. Sau poate nu, cine ştie.

Dar în orice caz o să dau vina pe Oana....

Stickstickstickstickstick

2008-11-17T23:43:00.000+02:00

Am un băţ!!

Am o baghetă magică

Am o baghetă magică din aur

Am un os delicios de juma’de metru

Am o coastă de porc afumată şi alerg s-o îngrop în grădina mea secretă

Am o acadea lungă-lungă cu gust de ciocolată, vanilie, caramel, frişcă, fistic, căpşuni şi cocos

Port cu mine sceptrul care-i însemnul stăpânirii mele absolute asupra acestui teritoriu

Alerg pre un covor roşu spre săli imense de marmură unde supuşii mei mă vor primi cu ovaţii

Zbor

În jurul meu mulţimile aclamă, sunt literalmente îngropat în flori

Eheeh

Chiar m-aţi crezut ?

Deasupra e cerul albastru

În jur mirosul de pământ reavăn

În faţă e omul meu care mă cheamă

Şi am un băţ!!

BALADA MOTANULUI

2008-11-11T23:57:00.000+02:00

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
[...]
Balada motanului, Nichita Stanescu

DEALUL CU CAI

2008-11-07T21:03:00.000+02:00

O zi ciudată cu vânt cald şi foşnitor ca de pe pânzele unei corăbii, cu ape zbătându-se în cer şi umbre alergând de-a lungul dealurilor. Cu nori caleidoscopici, jucându-se cu frenezie de-a marionetele pe fundalul albastru sclipitor. Cu stâlpi singuratici de înaltă tensiune agăţaţi cu disperare unii de alţii prin firave aţe de păianjen . (We are all conected). Cu o turmă de minuscule oi pe un versant îndepărtat, plus măgarul aferent şi un cioban fără pitoresc şi fără sarică, alături de un lan de floarea soarelui. Dealul urcat în căutarea imaginii perfecte printre scaieţi crescuţi în tufe dese şi agresive. Scaieţi mai înalţi ca un stat de om, cu flori violete (cu miros de pudră), profilaţi pe - repet, albastrul sclipitor. Lumina începutului de vară, plină de promisiuni amăgitoare. Mereu vântul, dealurile cu miros de cimbru şi pelin. M-am întrebat de mai multe ori de ce stăteau ei nemişcaţi. Ce ascultau sau aşteptau. Şi azi, amintindu-mi de acea zi îndepărtată din vară, de beţia spaţiilor largi şi a luminii, încep să-i înţeleg. Erau beţi de vânt şi pluteau pe bătaia aripilor lui peste dealuri.

AR FI TREBUIT SĂ SE NUMEASCĂ MONTMORENCY

2008-10-30T23:30:00.000+02:00

„Montmorency, fireşte, era nelipsit. Marea ambiţie a lui Montmorency era să-ţi stea în cale şi să fie ocărât. Dacă poate să se vâre undeva unde e cel mai puţin dorit, unde prezenţa lui e o adevărată pacoste, unde îi scoate pe oameni din sărite şi primeşte străchini în cap, atunci ştie că nu şi-a irosit ziua degeaba.

Idealul său suprem este să întâlnească pe cineva care să se împiedice de el şi să-l înjure de mama focului vreme de un ceas, iar după ce-şi împlineşte visul, devine arogant peste măsură.

A venit şi s-a aşezat pe lucruri numai bine când Harris şi George trebuiau să se apuce de împachetat; era încredinţat că ori de câte ori ei întindeau mâna după ceva, aveau nevoie de botul lui rece şi slinos. Şi-a vârât una din labe în marmeladă, a răvăşit linguriţele de ceai şi, pretinzând că lămâile ar putea fi luate drept şoareci, a omorât trei din ele înainte ca Harris să-l poată atinge cu tigaia.

Harris zicea că-l încurajez. Nu e adevărat, nu-l încurajam. Un câine ca Montmorency nu are nevoie de încurajare! Păcatul natural şi original cu care s-a născut îI împinge la astfel de isprăvi.”

Jerome K. Jerome, Trei într-o barcă

PISICA MEDITEAZĂ

2008-10-30T22:19:00.000+02:00

Şi acesta e unul din lucrurile la care pisicile se pricep cel mai bine.
(Ducesa cade uneori în transă când o iei în braţe, priveşte spre nicăieri cu ochi limpezi, simte pulsaţia Universului şi apoi pe neaşteptate te muşcă uşurel de vârful nasului; probabil găseşte că e un excelent punct de reper în întoarcerea la realitate).
E minunat să te interiorizezi când eşti pisică. Pe lângă faptul că îţi echilibrezi energiile, îţi pui ideile în ordine, încerci să-ţi găseşti şi să judeci aspru greşelile unei vieţi zbuciumate, poţi da o lecţie de zen celor trei potăi isterice care - şi acest lucru nu are nici o legătură cu locaţia aleasă de tine pentru meditaţie – se sufocă de furie de cealaltă parte a gardului, înjurând în gura mare şi stricând cu lătrăturile lor somnul de după-amiază al unui cartier întreg.
Ce înseamnă trei căţei nefericiţi şi zgomotoşi în marea armonie universală? Un punct gri (nici măcar negru) pe o imensă coală albă. A fi pisică înseamnă a lăsa furia sau teama (dar ce e aceea teamă?) să treacă peste sau prin tine fără să te atingă. Cu atât mai dreaptă sta-vei pe locşorul tău de neatins (aş putea să jur că atunci când fac asta pisicile se vizualizează stând pe un norişor pufos şi roz) cu cât hărmălaia de jos va creşte până la a ajunge la paroxism.
E plăcut să fii pisică.
Consider că avem ce învăţa de la aceste creaturi.
În special excelentul lor simţ al umorului.
Revenind. Când norişorul roz începe să se destrame , clipeşti mirată: „Da’ ce-i aici? Aaaaa…Bună, vecine!! Cât mă bucur să te văd. Exersaţi din nou? Vocalize? Continuaţi, progresele sunt uimitoare. Regret nespus că nu pot să mă alătur şi eu, sunt aşteptată. Ne mai vedem tot aici”
Cine crede că a zărit un vârf al limbii scăpat caustic spre căţei se înşală. O pisică binecrescută scoate limba doar atunci când se spală.

SINGING IN THE RAIN

2008-10-28T10:38:00.000+02:00

Oare melcii scot vreun sunet?
Oare aud ei vreo ceva?
Sau poate au un alt simţ ciudat care îi ajută să înţeleagă sensul vibraţiilor care îi înconjoară
Poate un cântec obişnuit este o furtună pentru ei.
Iar un fluierat e un trăsnet înfiorător.
Dar dacă stau să mă gândesc toate astea sunt vorbe goale
Orice copil ştie că dacă faci o simplă incantaţie la uşa casei sale melcul iese afară până la urmă
(Bine, mai sunt şi poeţii, care-s tot nişte copii dar se întâmplă să aibă burtă, riduri şi chelie si cântă şi ei cum ştiu:
" Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vãrgat
ªi ferecat ;
Lasã noaptea din gãoace,
Melc nãtîng, ºi fã-te-ncoace ;
Nu e bine sã te-ascunzi
Subt pãreþii grei ºi scunzi ;
Printre vreascuri cerne soare,
Colþi de iarbã pe rãzoare
Au zvîcnit, ºi muguri noi
Pun pe ramure altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapãdã cojoace,
ªi tu încã subt gãoace !
Hai, ieºi
Din cornoasele cãmãºi !
Scoate patru firiºoare
Strãvezii, tremurãtoare,
Scoate umede ºi mici
Patru fire de arnici ;
ªi agaþã la feºtile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mãrgãrint
Îmbãlatul tãu argint…

Peste gardurile vii
(Colo-n vii),
Ori, de vrei, ºi mai la vale,
Pe tarlale,
Hai, întinde brîu de bale… ")
…….Aşa că s-ar putea ca melcii să fie creaturi cu totul şi cu totul muzicale; sau genii poetice, ascunse într-un turn spiralat….
Aşa că chiar acesta s-ar putea să fi cântat când îl trăgeam în poză.
….Nu-i aşa că în felul asta lumea e un pic mai bună?

ÎNVĂŢ

2008-10-19T09:42:00.000+03:00

Învăţ despre frunze că foşnesc sub lăbuţe; despre iarbă ca face umbră în care poţi să te ascunzi; despre soare ca-mi încălzeşte blana; despre vânt că miaună ciudat printre crengi; despre lăstarii viei în care mă pierd ca într-un labirint sau pe care alunec la vale ca în montaigne-russe; despre căţei că sunt ori prea prietenoşi şi te împung cu botul, te dau de-a dura şi-ţi umplu blăniţa de bale, ori că sunt răi şi isterici şi-ţi strigă cuvinte urâte chiar de la zece metri distanţă. Învăţ să alung furnici şi să vânez şoareci invizibili. Nu ştiu că vine toamna şi frigul şi că voi alerga printre stropii de ploaie, scuturând delicat lăbuţele când voi întâlni o băltoacă (dar ce e aceea băltoacă nu ştiu încă ). Nu ştiu nici că voi pleca în curând într-o călătorie lungă, unde nişte oameni mici mă vor mângâia şi-mi vor da nume iar alţi oameni mari îmi vor pune într-un castron lăptic sau crănţănele. Toate astea sunt departe deocamdată. Acum învăţ.>

ARTA DE A LOCUI ÎNTR-O BIBLIOTECĂ

2008-10-13T22:54:00.000+03:00

Sunt un pisoi (aproximativ) birmanez. Am ochii roşii de la prea mult navigat. Locuiesc într-o bibliotecă. Îmi place. Îmi place foşnetul foilor. Îmi place mirosul hârtiei vechi. Hârtia veche, cerneala şi urmele de degete au o aromă la fel de excitantă cu a valerianei. . Când nu explorez rafturile locuinţei mele călătoresc cu un vehicul argintiu purtat de unul dintre sclavii mei. Am mai mulţi sclavi care mă adoră şi-mi aduc zilnic ofrande. Sunt genial. Sunt muzical. Astăzi am ciupit puţin corzile chitarei şi am executat o scurtă cantilenă. Modesta şi geniala mea prestaţie a stârnit strigăte şi extaz. Mâine voi scrie un poem cu o gheară înmuiată în tuş chinezesc. Apoi voi medita cu ochii închişi între Eliade şi Cioran.

LUMEA PE DOS

2008-10-11T22:50:00.001+03:00

Ce poate să vadă o pisică în vârful copacului când tu nu poţi zări nimic neobişnuit? Ce o face să-şi oprească alunecarea iute spre înălţimi? Eu n-am auzit nimic dar ea e sigură că ştie mai bine. Acolo sus e o şoaptă, un zumzet…ceva care merită să fie vânat cu seriozitate. Sunt sigură că dacă aş întreba-o pe Ducesa (cea din foto – da, ca în The Aristocats, a cult for cat persons) dacă i-ar plăcea să aibă aripi ar râde din toată inima. Ce să fac cu ele? ar spune – doar am gheare ascuţite să mă caţăr şi coadă pentru balans şi simţul meu inefabil care mă ghidează în vânătorile invizibile. Btw, zice Ducesa, tu locuieşti într-o lume pe dos; lumea adevărată se vede privind din vârful copacului spre lucrurile mici de pe pământ. Şi mă privi cu infinită milă….